În spatele faţadei…

            Sună ceasul. Sper din tot sufletul să fie 7 şi nu 6 dimineaţa. Încă dormind, dau cu niste apa rece pe ochi, mă îmbrac, mănânc… şi pornesc agale spre şcoală. Încă o zi. Se apropie vacanţa şi e din ce în ce mai greu.

          Ajung la liceu. Uniforma vişinie, faţada măreaţă (moştenire austriacă) bustul patronului spiritual, toate ar trebui să mă facă să mă simt mândru că mă enumăr printre cei aproximativ 700 de elevi ai Colegiului Naţional  ²Eudoxiu Hurmuzachi².

         Nu pot intra însă prin faţă, aşa că o iau frumos pe o poartă laterală si ajung în curtea interioară. Brusc, aspectul măreţ de clădire nemţească de la sfârşitul secolului al XIX-lea  devine cel al unei foste întreprinderi comuniste, închisă cândva pe la mijlocul ultimului deceniu şi lăsată pradă igrasiei şi degradării. Şi totuşi locul nu e părăsit, semnele de viaţă fiind multiple: o sumedenie de elevi intră şi ies dintr-un tunel care duce în interiorul clădirii , şi există şi şanse mari ca din containerul ruginit, pentru gunoi să iasă nori mari de fum, astfel încât mirosul de la closet să  nu se simtă atât de tare (prietenii ştiu de ce).

           Faţada, statuia, totul piere când te loveşti de mizeria ce se ascunde în spate şi mai ales înăuntru. Atmosfera de afară continuă şi în inteririorul mareţelor ziduri, amintire a ceva ce a fost odată, dar din pacate s-a stins de mult. Liceul ˝Eudoxiu Hurmuzachi˝ are prestigiul şi reputaţia unor vremuri de mult apuse. De ce anume ar trebui să fim mândri ? Rezultatele la concursurile şcolare au intrat de câţiva ani buni pe o pantă vizibil descendentă, atât ca număr cât şi ca valoare. Dar liceul are prestigiu. Bursele vin o dată pe semestru, dar avem prestigiu. Coridoarele sunt întunecate ca într-o mină, dar avem prestigiu. Poate că aceste lucruri nu ţin în mod expres de conducerea şcolii, dar ce te faci cu buda (iertaţi-mă dar nu pot să-i spun toaletă) din curte, în care femeia de servici intră o dată la două luni (cred că nu e nevoie să vă spun cum arată şi miroase), cum explici vechea sală de sport care stă să se dărâme, tomberonul în care se dă foc la gunoaie (nu ne permitem să plătim?), şi inundă cu fum clasele care au geam la curtea interioară, sala de sport care arată de parcă găzduieşte concursuri cu motociclete de teren, bilete de teatru de doi bani şi reviste împinse pe gât elevilor şi atâtea şi atâtea lucruri care dacă mă străduiesc aş putea să mi le le amintesc.

            Şi totuşi avem prestigiu, dacă într-un recent clasament al liceelor din ţară, facut după mediile de admintere ne situăm pe un loc fruntaş. Într-adevăr avem şi elevi buni, chiar foarte buni, şi profesori, la fel. Dar atunci ? De ce de câţivă ani încoace liceul  se afundă tot mai mult în mediocritate ? Răspunsul, dacă îl ştiţi, îl aşteptăm în cadrul forumului.

                                                                                   Ender